Dimineață rece de ianuarie, într-un cimitir troienit al unei mânăstiri bucovinene. Ajut un cunoscut, om în vârstă, să săvârșească cele necesare în zi de Sfântul Ioan la mormintele bunilor și străbunilor lui: rugăciuni, stropire cu apă sfințită de Bobotează, lumânări aprinse, semnul crucii. Ușor plictisit la început, realizez surprins magia momentului. Dinspre mânăstire se aude, clar și tare, corul măicuțelor la slujbă. Sunetul plutește ireal peste loc. Peste lumânări aprinse și arse. Intră în sufletul meu și cred că și a celor duși. Ascult și privesc munții, brazii, crucile, moșul ancestral. Simt minunăția clipei, eternitatea ei.
Gog, îmbătrânești. Și eu. Dar acum te invidiez. Pentru cele de mai sus.
Gogu nu îmbătrânește ever. Doar tranzitează lumea, timpul, timpurile