La botu' calului

Ieri seara trecand prin piata am adastat la o halba de bere, la una din bodegile cu gratar si bere ce mie personal imi plac la nebunie. Acolo vezi viata vuind, realitatea nefardata. Tarani (sau pietari, pentru ca majoritatea numai tarani nu mai sunt) infometati mancand pe fuga un mic si grabindu-se inapoi la taraba. Clienti care de abia asteapta sa faca piata ca sa “rada” in fuga o cinzeaca sau de ce nu chiar o suteaca de tarie inainte de a ajunge acasa unde ochiul atent al nevestei va analiza atat marfa cumparata cat si starea bahica a barbatului. Vesnicii clienti pentru care piata e doar un pretext sa aiba unde bea, pensionari sau betivi sadea.

De data asta am observat un barbat in varsta, mos nu l-as numi ptr ca era inca in forta, se vedea ca are vana, maini muncite si fibroase. Totusi nu solid, mai degraba subtire. Imbracamintea tipica generatiei comuniste, pantaloni stofa inchisi la culoare, pantofi gen bocanc facuti sa reziste, un balonsaid bleumarin cu guler de blana sintetica, probabil. Isi luase paharul de bere, paharul de plastic ce a inlocuit halba, draft in limbajul modern. Sa-i spunem de dragul halbei tot halba. Deci isi luase halba si iesise afara, la mesele inalte, unde se bea si se manca in picioare. La botu’ calului adica. Afara e impropriu spus, inauntru fiind de fapt un cort care delimita cele doua spatii. Si-a asezat papornita, hai sa-i spunem sacosa pe masa. A gustat un pic din halba. Apoi mormaind pentru sine ceva, a inceput sa cotrobaie prin sacosa, a scos o punga de plastic din care a scos o paine mancata pe jumate si a muscat cu pofta din ea, cotrobaind in continuare dupa “ceva-ul” care trebuia mestecat cu paine. N-am vazut ce e, initial nu acordasem importanta personajului. Apoi, realizand ca mesele dinuntru sunt libere, sau poate a prins curaj ca a luat berea din local, s-a mutat cu totul la primul loc liber de langa “usa”, un pic umil si parca vrand sa nu atraga atentia. Mai intai a mutat painea cu punga de plastic si berea. In ordinea prioritatilor lui din acel moment, se pare ca acestea erau cele mai importante: hrana si berea platita la crasma. Apoi si-a adus si sacosa. Toate puse pe masa in ordinea dinspre exterior spre el, sacosa, punga de plastic, pahar de bere, omul nostru si in stanga lui codrul de paine. Servea din paine cu miscari rapide, nu bruste, din momentul in care se ducea cu mana spre ea si pana ajungea in gura. Miscari rapide, ferme, mecanice si sigure, al caror scop era unic si clar: mancarea sa ajunga in gura omului. Mesteca cam la fel, dar parca mai linistit, mancarea era in gura acum, o savura, dar nu o plimba aiurea prin cerul gurii sa-i simta aromele. Carnea din punga de plastic la fel o servea si manca. Nu  mi-am dat initial seama ce este, am crezut ca f’un mezel. Interiorul bodegii era despartit de exterior de un perete de plastic odata transparent si nici chiar in gura omului nu-mi placea sa ma uit, mai ales cand manca. Dar nu era mezel, caci rupea din ceva mai mare, bucati mai mici din care musca cu pofta in stilul prezentat mai sus. Dupa primele doua imbucaturi a dat halba mai deoparte, probabil nu avea bani decat de una si o pastra pentru dupa masa, si s-a dedicat mancatului. Nu bause decat buzele inmuiate cand era afara…In scurt timp painea ramase fara miez si coaja superioara iar eu am reusit sa vad ca omul nostru manca carne de pui, piept mai precis.  Painea ramasa la stadiul de coaja inferioara si ultimul colt fu data deoparte, nu in lehamite, doar inlaturata temporar. Momentan isi facuse treaba. Omul se dedica carnii, din care rupea o bucata mai maricica ca mai apoi sa muste sau sa rupa bucati mici. Miscari rapide, nu bruste, din momentul in care se ducea cu mana spre ea si pana ajungea in gura. Miscari rapide, ferme, mecanice si sigure, al caror scop era unic si clar: mancarea sa ajunga in gura omului. Tot acest timp fara sa bea, desi sunt convins ca tare mult i-ar mai fi mers la usa sufletului acea bere daca ar mai fi avut bani de o alta pentru dupa masa. I-as fi daruit o halba, dar nu parea genul sa primeasca. Singuratic si demn,  un om sarac bucurandu-se de un codru de paine, o bucata de pui si-o halba pastrata pentru final, pentru a simti si el ca a mancat si baut intr-o carciuma, la masa…

Incadrati aceasta atmosfera in mirosul gratarului fumegand, mai precis al micilor fumegand pe gratarul incins, al mirosului lor persistent, acel miros care te face sa poftesti chiar daca in urma cu 5 minute te-ai sculat de la cea mai simandicoasa si satioasa masa.

Cred ca fericirea acelui om in acel moment ar fi fost 4 mici si 2 halbi…

N-am stat pana la final, dupa ce-a mancat omul a baut din bere cu pofta, multumit, o gura buna, gesturi mai line si asezate. Ori pentru ca mancase si nu se mai grabea, ori pentru ca savura acea unica bere, ori poate amandoua. Mai avea jumate de halba cand eu am plecat.

Am realizat iar si iar ca viata e frumoasa. Chiar daca unii o vad frumoasa doar prin prisma unui codru de paine si o unica halba ce si-o permit.

As fi terminat aici dar m-as fi mintit pe mine ca observator si narator al acestui eveniment. Dupa sentimentul de redescoperire a frumusetii vietii, urmatorul a fost acela de manie impotriva cretinilor care ne conduc. Ce vrea omul simplu de la viata? O casa, o masa, ceva de baut si ceva bani in buzunar din care sa-ti permiti mai mult decat o halba de bere cumparata intr-o  bodega, cu mancare adusa de afara. De la aceste simple dorinte, obligatorii pentru orice om zic eu, ar trebui sa inceapa definirea nivelului de saracie.